Terapie pentru copiii cu tulburări de dezvoltare

“Copilul meu are probleme de dezvoltare?”

Ce fel de terapie?  

Analiza comportamentală aplicată

Analiza comportamentală aplicată (ABA) este o terapie bazată pe știința învățării și a comportamentului.

Cu ajutorul acestei terapii vom începe să dezvoltăm abilitățile lingvistice și de comunicare, să îmbunătățim atenția, concentrarea, abilitățile sociale, memoria și mediul academic, să extindem comportamentele care sunt utile pentru a reduce comportamentele care sunt dăunătoare sau afectează învățarea, să reducem comportamentele problematice, să cultivăm noi achiziții pe toate acele arii de dezvoltare care sunt afectate.

În funcție de fiecare copil și nevoile acestuia, programele structurate de DTT (discrete trial teaching) sunt amestecate cu învățarea incidentală.

Logopedie

Terapia logopedică ajută la îmbunătățirea comunicării și este tratamentul multor tulburări de vorbire. Terapia poate viza probleme cu: Limbajul receptiv (înțelegerea limbajului), limbajul expresiv (folosirea limbajului), comunicarea socială (folosirea limbajului în moduri adecvate din punct de vedere social), citirea și ortografia (inclusiv dislexia).

Art terapie

Terapia prin artă este recunscută pentru îmbunătățirea sănătății mintale, fiind o formă creativă de a exprimare prin artă vizuală.

Aceasta ajută la:

  • creșterea stimei de sine și abilităților sociale
  • îmbunătățirea funcțiilor cognitive și senzorio-motorii
  • recunoașterea emoțiilor și stăpânirea acestora
  • rezolvare de conflicte
  • calmare, și multe altele.

Terapie ocupațională

Terapia ocupațională contribuie la îmbunătățirea și consolidarea abilităților de a face sarcini de zi cu zi. Terapeutul identifică punctele forte și dificultățile, și ajută pacientul la găsirea de soluții și tehnici prin care să-și câștige independența.

Ludoterapia

Terapia prin joacă ajută la combaterea problemelor emoționale, aceasta fiind utilizată ca instrument terapeutic atât în cazul copiilor cât și al adulților.

Când se începe procesul terapeutic?

Procesul terapeutic se începe după efectuarea evaluării psihologice sau logopedice pentru a ști la ce nivel este copilul și ce arii de dezvoltare sunt afectate. După acest pas, specialistul va putea crea programele terapiei comportamentale aplicate. În funcție de rezultatele evaluării, acesta va dezvolta și realiza un plan de terapie personalizat pentru fiecare copil în parte.